Biroru curat

5 sfaturi pentru curățenia la birou

Curățenia locului de muncă este foarte importantă, deoarece aici este locul în care îți petreci o bună parte din zi. Pentru o bună desfășurare a activității toate echipamentele cu care lucrezi trebuie să fie curate și întreținute corespunzător. Nu doar sănătatea ta contează, ci și cea a colegilor sau a clienților tăi, astfel în următoarele rânduri îți propunem 5 pași pe care să-i urmezi pentru a avea un spațiu curat la birou.

  1. Curăță frecvent biroul unde lucrezi

 

Confortul tău este influențat în permanență de locul în care în care-ți petreci cel mai timp. Iar, da, biroul este locul despre care vorbim. Nimănui nu îi place să își desfășoare activitatea într-un mediu murdar și dezordonat. De aceea, este important ca biroul să fie organizat. Pe lângă factorul estetic al acestei organizări, îți este și mult mai ușor să ștergi toate suprafețele sale murdare.

  1. Curăță pardoseala

 

Ca prim pas, este indicat să începi cu îndepărtarea murdăriei, folosind un aspirator sau mătura și fărașul. Mai apoi, este nevoie de curățarea udă, folosind un mop și detergenți de calitate.

  1. Aspiră covoarele și mocheta

 

Pentru îndepărtarea oricărei urme de praf sau a acarienilor, este important ca toate suprafețele să fie aspirate bine. Murdăria care pătrunde în covoarele sau mochetele din birou creează un mediu propice pentru dezvoltarea acarienilor, care pot declanșa diverse alergii. Pentru un mediu de lucru sănătos este nevoie să folosești aspiratoare care să se ridice la cele mai înalte standarde de calitate.

  1. Păstrează curățenia

 

Chiar dacă la început poate părea excesiv, golește zilnic coșurile de gunoi din birou. Astfel vei păstra mediul interior mult mai curat. Acest lucru este important mai ales dacă personalul își folosește coșul pentru a arunca mâncare. Dacă nu sunt golite în mod regulat, coșurile vor începe să miroase și să creeze mai mulți germeni. Încearcă să adăugi acest lucru la rutina zilnică a biroului și vei începe să observi diferența pe care o aduce la locul de muncă.

În bucătărie trebuie să ai grijă să nu existe resturi de mâncare lăsate iar vasele să fie spălate, pentru ca gândacii de bucătărie să nu apară.

  1. Aerisește mereu spațiul de lucru

 

Calitatea aerului din încăperile unde lucrezi îți poate influența activitatea. De acesta depinde eficiența și puterea ta de concentrare. Sunt mulți factori care contribuie la poluarea aerului din interior. Aerisirea camerelor din birou cel puțin 10 minute în fiecare dimineață, dar și pe parcursul zilei este necesară.

În final, menținerea unei ordini și a unui mediu curat la locul de muncă nu este o activitate greu de realizat. În condițiile în care timpul poate reprezenta un impediment, serviciile de curățenie profesionale pot reprezenta cea mai bună soluție pentru oricine, de la firmele mici până la cele mai mari companii.

Despre

Cu peste 10 ani experiență în domeniu, vă oferim servicii profesionale de curățenie, cu respectarea standardelor de calitate în vigoare.

Adresă

Adresa: Str. Teleorman, Nr. 16, Ap. 5, Cluj Napoca
Telefon: 0745 079 271 | 0747 524 618
Email: novoclass@yahoo.com

2023 © SC NOVO CLASS SRL. Toate drepturile rezervate.

Call Now Button